Cairo Time

Afara-i vopsit gardul.. inauntru impecabil, curat luna, totul luceste a nou.. si fascinantul se sparge in mii de bucati in orele care urmeaza.

Tranzitul de 4,5 ore care in socoteala de acasa trebuia sa implice un salon, ceva bun de baut si poate bonus free internet, se transforma intr-un cosmar. Kenya Airways e la alt terminal; trebuie sa astept un autobuz, eu si o mare de cearsafuri albe (ceva pelerini de virsta 3 spre 4). Haos total, aia se misca mai ca un furnicar, eu tre sa stau cu ochii pe ei dupa cum m-a instruit, amabil dar ferm si telegrafic, arabul de la transit desk. Ajung sa-i urmaresc si la wc crezind ca a aparut autobuzul.

Jumatate de ora mai tirziu o intindem in masa, eu impreuna cu un tip de virsta mea sfirsim intr-un minibus care ne duce prin maruntaiele aeroportului pina la terminalul 1. La finalul calatoriei soferul emite nota de plata: bani, tigari sau pepsi. Primeste multumiri calduroase. La intrare, control, normal. Vad printr-un perete de sticla holul terminalului.. e perfect! Mai trebuie doar sa trec un hop, eu si briceagul leatherman (capabil de multiple actiuni, multe probabil dificil de explicat daca s-ar ivi ocazia). Geanta cu briceagul aferent trec neobservate a treia oara.. si imi vine sa strig victorie! in timp ce inminez pasaportul pentru ceea ce parea ultimul control de rutina...

Fatalitate insa, gindesc in cursul orei care urmeaza. Pasaportul meu e blocat sub tejghea iar cerberul cu mustata nu stie in engleza decit "sit down", in timp ce transcrie de la dreapta la stinga caramida dupa caramida de pasapoarte (20-pack each), proprietar lipsa. Ma si intreb cum rezista tentatiei cind cel putin un sfert (cele bleumarin cu vultur) ar face de-un stimulent frumusel. Pina si pasaportul meu il ia in mina de citeva ori, dar cred ca doar ca pretext, pentru ca il lasa de fiecare data la fel cum il luase. Situatia devine si mai albastra cind apar inca vreo citeva caramizi, de data asta si insotite de klanistii in alb. Mare mister ce-i cu ei, toti au la git atirnacheuri cu steagul Italiei (o mare parte au chiar si pasapoartele UE aferente) insa sporovaitul e foarte loco (e drept ca restul de acte sint verzi a la Maroc).

Totul se termina insa la fel de neasteptat cum incepuse - un nene foarte simpatic apare si inhata pasaportul meu, dispare zece minute, si se intoarce cu boarding pass-urile aferente, window exit seat pe zborul lung (ala in care ma serbez acum), ba si invitatie la lounge. Inca zece minute mai tirziu, pe cea mai moale si verde canapea posibila, cu free internet, o prajitura si un pepsi, viata are un cu totul alt gust, iar arabii devin chiar simpatici...

PS. Pietrele alea mari de apar in toate pozele eu le-am cautat si la venire si la plecare, dar bag de seama ca aveau treaba prin alta parte sau erau duse la resapat, ca de vazut n-a fost chip. Sau poate e doar un mit made in a hollywood basement, ca sa aiba laitmotiv pentru filme gen Cairo Time.. I have yet to see about that.