Turn(ed) the page

31 @ 2000 de km in jos, 10 in sus, kenya airways spre lovely nairobbery, chicken frigaruie cu piure si ceva dubios dar extrem de gustos din linte; o brownie si clasicul tomato juice pe post de whiskey in the jar, happy b-day to me! Life is definitely not bad.. doar complicata si cu multe aspecte:)

Cairo Time

Afara-i vopsit gardul.. inauntru impecabil, curat luna, totul luceste a nou.. si fascinantul se sparge in mii de bucati in orele care urmeaza.

Tranzitul de 4,5 ore care in socoteala de acasa trebuia sa implice un salon, ceva bun de baut si poate bonus free internet, se transforma intr-un cosmar. Kenya Airways e la alt terminal; trebuie sa astept un autobuz, eu si o mare de cearsafuri albe (ceva pelerini de virsta 3 spre 4). Haos total, aia se misca mai ca un furnicar, eu tre sa stau cu ochii pe ei dupa cum m-a instruit, amabil dar ferm si telegrafic, arabul de la transit desk. Ajung sa-i urmaresc si la wc crezind ca a aparut autobuzul.

Jumatate de ora mai tirziu o intindem in masa, eu impreuna cu un tip de virsta mea sfirsim intr-un minibus care ne duce prin maruntaiele aeroportului pina la terminalul 1. La finalul calatoriei soferul emite nota de plata: bani, tigari sau pepsi. Primeste multumiri calduroase. La intrare, control, normal. Vad printr-un perete de sticla holul terminalului.. e perfect! Mai trebuie doar sa trec un hop, eu si briceagul leatherman (capabil de multiple actiuni, multe probabil dificil de explicat daca s-ar ivi ocazia). Geanta cu briceagul aferent trec neobservate a treia oara.. si imi vine sa strig victorie! in timp ce inminez pasaportul pentru ceea ce parea ultimul control de rutina...

Fatalitate insa, gindesc in cursul orei care urmeaza. Pasaportul meu e blocat sub tejghea iar cerberul cu mustata nu stie in engleza decit "sit down", in timp ce transcrie de la dreapta la stinga caramida dupa caramida de pasapoarte (20-pack each), proprietar lipsa. Ma si intreb cum rezista tentatiei cind cel putin un sfert (cele bleumarin cu vultur) ar face de-un stimulent frumusel. Pina si pasaportul meu il ia in mina de citeva ori, dar cred ca doar ca pretext, pentru ca il lasa de fiecare data la fel cum il luase. Situatia devine si mai albastra cind apar inca vreo citeva caramizi, de data asta si insotite de klanistii in alb. Mare mister ce-i cu ei, toti au la git atirnacheuri cu steagul Italiei (o mare parte au chiar si pasapoartele UE aferente) insa sporovaitul e foarte loco (e drept ca restul de acte sint verzi a la Maroc).

Totul se termina insa la fel de neasteptat cum incepuse - un nene foarte simpatic apare si inhata pasaportul meu, dispare zece minute, si se intoarce cu boarding pass-urile aferente, window exit seat pe zborul lung (ala in care ma serbez acum), ba si invitatie la lounge. Inca zece minute mai tirziu, pe cea mai moale si verde canapea posibila, cu free internet, o prajitura si un pepsi, viata are un cu totul alt gust, iar arabii devin chiar simpatici...

PS. Pietrele alea mari de apar in toate pozele eu le-am cautat si la venire si la plecare, dar bag de seama ca aveau treaba prin alta parte sau erau duse la resapat, ca de vazut n-a fost chip. Sau poate e doar un mit made in a hollywood basement, ca sa aiba laitmotiv pentru filme gen Cairo Time.. I have yet to see about that.

Praf in ochi

Am aterizat ori pe un santier, ori pe luna. La cargo, un avion era asa de acoperit de praf ca de-abia se mai citea firma, iar culorile erau.. nu.

Sosele care dispar intr-o negura care nu stii daca e ceata, apa, nisip sau doar noapte.. masini care intra in negura pe ceea ce teoretic sint strazi.. un mare labirint obscur.. fascinant si cu siguranta diferit de tot ce-am mai vazut pina acum. Pista insa, probabil cooperare cu romani, ca asa hopuri n-am mai simtit decit acasa si la safari. Ah dar in fond, sa nu uitam, This Is Africa, iar Egiptul nu-si permite luxul de a juca la Eurovision si CE.

Vaca magică

Rwanda. Actualmente autointitulată Elveția Africii, e țara care în '94 și-a făcut un pic curat în ograda proprie (aveau o mică problemă cu creșterea demografică). În cifre: au tăiat, la propriu, vreo 20% popor - cam un milion - în 100 de zile. De văzut.

Mutare își pierde în genocid toți cei 6 frați și surori, părinții plus restul familiei. El reușește să fugă în timp ce hutu căsăpeau cu spor. Se întoarce după ce se liniștesc lucrurile și îi ingroapă pe toți (după ce în prealabil îi adună unul cîte unul din gropile comune). Pe unii nu îi poate recunoaște decît după haine.

Cu viața făcută praf, încercînd să găsească pe autori, află ulterior că unul din ei era un vecin din josul străzii lui pe care nu-l bănuise vreodată de așa ceva, și cu care de altfel se tot vedea și se înțelegeau tare bine. Din oareșce motive obscure omul nu considerase important să-i spună ce făcuse. Mutare își pierde mințile, credința, tot.

Întîmplător la un moment dat află că mai trăiește Alphonsine, soția fratelui lui, care era însărcinată atunci, și cumva a reușit să fugă de la măcel (după ce în prealabil a trebuit să-și abandoneze mama tăiată în două - deh, sauve qui peut + instinct matern). Începe să spere.

O găsește și o ia in grijă, cu tot cu copil, sînt ultimele lui rude în fond - își mai revine cu mintea. Traiesc însă foarte prost, n-au de niciunele, aproape mor de foame. Statul, printre multe alte inițiative tare interesante (voi reveni), lansează un program prin care dă cîte o vacă la fiecare familie săracă, cu condiția ca primul pui să fie dat unei alte familii sărace (care va proceda la fel). Ce face vaca după aia, le rămîne lor tot.

Au noroc oamenii de o vacă eroină, tare în formă, face pui pe bandă, în plus dă și lapte mult. Unul din viței îi preia caracterul, ajunge boul Rossini care e și mai în formă și împuiază tot satul. Omul ajunge să facă super afacere, ia 2$ pe montă.

Relația evoluează, Mutare se îndrăgostește de Alphonsine și o cere de nevastă. O duc așa de bine (zic ei) că acum își permit "chiar mai mulți copii".

Tot printr-un program al guvernului rwandez, criminalii roz sînt eliberați și se întorc în comunitate. De unde pînă atunci trăiseră numai cu coșmarul a ce o să se întîmple cînd o să-i privească în ochi pe respectivii, Mutare si Alphonsine aleg să îi ierte și să meargă mai departe. Oricum n-au de ales.

După un reportaj ascultat dimineața asta la BBC World Service.

Selecție FOTO: [Rwanda] - [Kigali Genocide Centre] - [Murambi Genocide Memorial] - [natură]

Lusaka, viața la țară

Asta a fost cam singura impresie cu care am rămas după prima zi (din nou) în Zambia. Nimic senzațional la aeroport, în afară de trei momente de suspans:

• cele cîteva minute (și nu exagerez) cît le-a luat celor doi polițiști să găsească România pe lista de țări scutite de viză (lista avînd vreo 20 de nume - ce-i drept, pe 3 coloane); însă, sentimentul avut la primirea ștampilei gratis, în timp ce americanii și englezii se duc frumos în prealabil la ambasadele lor și dau 50$, priceless.
• jumatea de oră și ceva pînă mi-a venit valiza, cu tot cu abțibildul mare și portocaliu de priority; probabil tractorul de afară nu era în formă - după zgomot cel puțin cam asta lăsa de înțeles;
• cînd am ieșit din aeroport și pe lîngă mulțimea de șoferi de duminică ("taxi, boss!"), măicuțe și copilași la uniformă și familii cu cățel și purcel și rude pînă la gradul paișpe inclusiv, nu era nicăieri vreo hîrtie cu vreun nume cunoscut mie. Din fericire s-a rezolvat repede - Zambia nu e Haiti (despre cum am rămas seara tîrziu în fața aeroportului care tocmai se închisese, așteptînd un taxi care nu știa că trebuie să vină, cînd răpirile erau taman în toi - cu altă ocazie).

Drumul spre oraș a fost foarte dezamăgitor, în primul rînd din cauza timpului. Ca și în Malawi, bănuiesc că e raiul pe pămînt trei sferturi de an.. dar lunile dinaintea sezonului ploios sînt absolut triste. Culorile lipsesc (doar ici-colo mai e cîte un pom mov ramas cine știe prin ce glumă a naturii), e plin de praf, dimineața nu-i de scos nasul afară de frig, la prînz te lovesc toate 30+ de grade care se fac, și fiecare zi seamană cu cealaltă. Ah și peste toate astea.. This Is Africa :) trei cuvinte scurte care sintetizează enorm de mult. Noroc că noi ca popor nu sîntem departe, așa că ne acomodăm relativ ușor cu "evenimente" gen:

• mașini care merg cu 40 la ora pe banda a doua (prima de obicei nu există - a fost mult prea salon și a cedat locul în fața gropilor mari și urîte; apropo, trebuie sa-mi notez să fac un studiu foto pe tema acestor "pot-holes" portocalii africane, sînt ceva aparte - e fascinant ce fenomene pot aparea pe un asfalt de 2-3 cm)
• "executive lodge" unde mă cazez, are un nene care face curat în piscină. Piscină, mult spus, e un fel de iaz, de o culoare incertă (turcoaz-bleu-albicios, cam cum mi-aș fi imaginat că vedeau piloții ăia în Triunghiul Bermudelor înainte să dea sign off). Nenea are un băț cu plasă cu care adună ceva. Ce adună, nu se știe, că nu prea se vede (de la culoarea incertă), cert e că Andrew zice că tot adună de vreo cîteva ore.
• comandă el, în ideea că nu ne e tare foame cît să ieșim, o porție de cartofi prăjiți. Vin. După jumătate de oră. (despre calitate însă, jos pălăria, măcar aici nu i-a atins civilizația și tare bine a făcut - mîncarea e ce trebuie)
• camera.. ehhh.. camera.. păi se vede din poze. Suficient cît să mă deprime cîteva zile bune (și nu e că sînt eu picky, ci chiar mi-a ajuns - Ghana de anul trecut a fost greu de înghițit). Lovitura de grație a dat-o dușul - care stropea peste cabină în toată baia, așa că a fost o adevărată acrobație să mă spal o săptămînă cu o mînă, cealaltă fiind ocupata făcînd paravan, deja sună a banc cu olteni (sorry). L-au reparat pînă la urmă, după ce 1) o zi și-a încercat norocul una din cele două fete care fac recepția/bucătăria/curat/spală rufe; a fost o imagine tare neobișnuită să o vad înființîndu-se cu un patent (a renunțat repede); 2) o zi instalatorul n-a venit că a avut înmormîntare; 3) o zi a venit și a demontat capul, cu care a plecat acasă; 4) într-un final a apărut un cap nou (credit lui, eu deja îl boscorodisem că țeava lăsată desfăcută era ideea lor de reparație - note to self, a nu-știu-cîta-oară, nu mai trage concluzii pripite - cu precădere în țările tuturor posibilităților)

Time out, mîine mă duc iar la alergat la universitate, trebuie să mă scol devreme. Ca să închei totuși pe o notă optimistă, n-or avea ei ce avem noi, dar e valabil și invers.. într-o țară în care un abonament la net de 32 kbps internet + 128 kbps intern e 1000$/lună, energia verde e la ea acasă.

Selecție FOTO: [Zambia] - [Lusaka]

Victoria Falls

lf_100918_21568-hdr, originally uploaded by lucianf.

Cam așa a fost.. pe scurt și în mare. În foarte mare, că e cea mai mare.

Asta e pusă de probă deocamdată.  Mai pe larg mai incolo, acum încă fac curat în poze și blog (ce tare! mi-am tras blog :D).

PS. Mă termină diacriticele.

Back "home" in Malawi... Capitol Hotel de data asta, cum ar veni, un upgrade fata de datile trecute.. cel putin din punct de vedere al standardelor exterioare. 

ala bala portocala

(edit 23/9/10) Pe p(r)ostul ăsta îl las deocamdată de dragul prafului care s-a pus pe el. Cînd ajunge la sută îl scot la licitație.